Restaurante,baruri,cluburi in Bucuresti si Romania.Cazare pensiuni,vile ,hoteluri. Sali Fitness & sporturi. Agenda evenimente,articole,galerii foto si filme. Informatii utile, harti si telefoane

Restrange info

Sugestii de timp liber :restaurante, baruri si cluburi din Bucuresti si Romania.Cazare la pensiuni,vile,hoteluri.Sali Fitness & sporturi.Galerii foto si filme

  
Funromtour
Inscrie-te ca utilizator
Poti adauga anunturi, primesti newsletter cu recomandari, etc
Adauga locatie
Spatiu mare de promovare, imagini, poze, filme, articole, etc.
Inscrie agentie turism
Spatiu mare de promovare, imagini, poze, filme, articole, etc.


Cautare         Cautare
avansata
Casa Huber
Bucuresti
Club Revenge
Bucuresti
Pensiunea Gyopar
Izvorul Muresului
Vila Maria
Sambata de sus
Bamboo Fitness
Bucuresti
Garlic Pub
Bucuresti
Pirahna Club
Bucuresti
The Buddhist
Bucuresti

Tip sejur:






index / zona / Castelul Peles

Castelul Peles


In anul 1873, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, venit pe tronul Romaniei in 1866, incepea construirea Castelului Peles la Sinaia (localitate care la acea data se numea Podul Neagului) pe locul cunoscut sub numele de Pietrele Arse.
 
Caracteristicile arhitecturii exterioare ale Castelului Peles sunt specifice stilului neorenasterii germane: profiluri ascutite, verticale zvelte, forme neregulate, fragmentarea compozitiei fatadelor, asimetria corpurilor, abundenta lemnului sculptat si a elementelor decorative.
 
Holul de onoare are peretii salii lambrisati in lemn de nuc intarsiat cu esente nobile si exotice pana la nivelul balcoanelor etajului I, decoratia salii fiind inspirata de una dintre cele mai reprezentative incaperi de locuit ale Renasterii germane si anume camera "Fredenhagen", aflata in actualul Palat de Comert din Lubeck. La bogatia sculpturala a lambriurilor se adauga basoreliefuri si statuete din alabastru reprezentand subiecte mitologice, biblice si istorice.
 
La nivelul superior, intre arcadele balcoanelor primului etaj, sunt expuse tapiserii franceze de Aubusson din secolul al XVIII-lea, realizate dupa cartoanele lui Francois Boucher. Plafonul din sticla, impodobit cu vitralii reprezentand scene alegorice si motive heraldice este mobil, putand fi actionat cu un motor electric sau manual.
 
Salile de arme.
Salile cuprind o bogata colectie de arme, peste 4000 de piese europene si orientale, din secolele XIV-XVII. Panopliilor li se adauga o suita de armuri germane din secolele al XVI-lea si al XVII-lea si o pretioasa armura completa de cal si cavaler, de tip maximilian, unica in Romania.
 
In Sala Mare, caminul monumental este decorativ (castelul are incalzire centrala din anul 1883); la partea superioara a acestuia, basorelieful, semnat de berlinezul Paul Telge, ilustreaza o scena din batalia de la Nicopole (1396). Pe polita se afla o spada germana de calau din secolul al XVI-lea, pentru decapitarea nobililor.
Sala de consilii, amenajata in 1914, aminteste una din salile Primariei din Lucerna-Elvetia. Sculptura, intarsia si marchetaria sunt de o impresionanta bogatie.
 
Sala veche de muzica.
Picturile pe panza, semnate de Dora Hitz, ilustreaza basme germane versificate de Carmen Sylva, iar vitraliile - legende populare romanesti in variantele poetului Vasile Alecsandri.
Mobilierul sculptat in lemn de tek este primit in dar de rege din partea maharajahului de Kapurtala.
 
Sala florentina.
Spatiul este decorat in stilul neorenasterii italiene cu numeroase elemente de renastere florentina. Usile din bronz turnat, decorate cu personaje feminine si motivele florale au fost realizate in atelierele Luigi Magni din Roma. Caminul din marmura de Paunazio are la partea superioara reductii din bronz dupa Michelangelo. Plafonul, sculptat in lemn de tei, aurit, este decorat in centru cu o pictura, copie dupa Giorgio Vasari.
 
Completeaza fastul si somptuozitatea incaperii doua mari candelabre, o oglinda, arta decorativa din sticla de Murano, doua lucrari originale de scoala Veronese si Bernardino Luini si alte piese, copii dupa maestri italieni.
 
Sala maura a fost proiectata de arhitectul francez Charles Lecompte du Nouy. Ea imprumuta in decoratie elemente de stil hispano-maur, plafonul si peretii fiind impodobiti cu arabescuri din stuc policromat si aurit. In fundal se remarca o fantana din marmura de Carrara, replica dupa o piesa aflata intr-o moschee din Cairo.
 
Sufrageria, in stilul neorenasterii germane, este opera lui August Bembe din Mainz. Pe dulapul-dressoir si pe masa sunt expuse piese de argint executate in atelierele Paul Telge si Edmund Wolenweber.
 
Dormitorul pentru oaspetii princiari este mobilat cu o garnitura in stil rococco realizata la Viena de ebenistul Bernhard Ludwig. Candelabrul din cristal de Boemia si statuetele din portelan de Meissen dau stralucire spatiului.
 
Apartamentul imperial se impune prin fast si solemnitate. Decoratorul August Bembe a preferat barocul austriac, stilul Maria Theresa, caracterizat prin somptuozitate. O nota in plus de pretiozitate este data de tapetul din piele de Cordoba, original, din secolul al XVI-lea.





Promo Funromtour















banner-calarie-avrig