index / fun / Restaurante_Bucuresti / Trattoria Cafe Bar Il Ritorno
Trattoria Cafe Bar Il Ritorno Zona: Mosilor - Foisorul de Foc - Pache Protopopescu Specific bucatarie: italian - international Capacitate: 2 saloane fumatori (25+20); 1 salon nefumatori (15) Optiuni: aer conditionat, plasma, plata cu card credit, parcare, asigura servicii de catering pentru firme Orar: Luni – Duminica, de la 10.00 - 24.00, Se organizeaza: nunti, botezuri, mese festive, prezentari de produs, petreceri private, evenimente corporate, onomastici, banchete elevi (pana la 70 de persoane).
Buongiorno Italia gli spaghetti al dente Situata intr-o casa boiereasca de pe Avram Iancu nr.32, in zona Foisorului de Foc (la intersectia dintre strada Traian si Pache Protopopescu), Trattoria - Cafe - Bar Il Ritorno regandeste traditia italiana, servind o gama extinsa de gusturi si arome din Peninsula Italica. Il Ritorno ofera intr-un meniu concentrat spiritul italian autentic, perfectiunea retetelor consacrate, dar si noi idei de bucatareala. Atmosfera mediteraneana si familiala, parfum de vacanta, zambete relaxate si dolce far niente, plus muzica ambientala in surdina in toate saloanele intime decorate cu tablouri din cadrul expozitiilor de pictura gazduite aici. Locul este unul indicat inclusiv pentru un caffe latte, limonada, rasfoirea unui ziar sau a unei reviste.
Povestea Il Ritorno a pornit de la ideea de revenire la pasiunea pentru gastronomia si obiceiurile de consum italienesti. Dupa experiente peste “9 mari si 9 tari”, bucatarii Il Ritorno revin cu retetele lor elevate si selectii de incredere. Meniul prezentat in limba lui Dante, dar cu utile explicatii in limba romana, este structurat cu simt de raspundere, echilibrat cu o bogata oferta de vinuri, long drinks si digestive italienesti care te vor ajuta sa inchei vesel si satisfacut o cina incarcata.
Antipasto Am inceput maratonul culinar cu creveti sotati in Pernod si lamaie, dupa care am dat iama in paste gustand din penne cu prosciutto flambate cu vodca si fetucine satioase de inspiratie creola - Jambalaya. Spre deosebire de varianta clasica cu orez, care seamana cu paella spaniola, reteta Il Ritorno combina pastele cu crevetii, carnatii picanti, puiul si legumele. Rezultatul este o mancare foarte savuroasa, colorata si consistenta, in care fiecare dintre ingrediente isi dezvaluie treptat gustul. Rucolla si mozzarella sunt la ele acasa si le-am regasit in mai multe bucate, inclusiv salatele Bufalina si Il Ritorno.
Il Secondo Nu ratati specialitatea casei cu muschi de vita in vin rosu, umplut cu prosciutto, spanac si branza brie. Pentru amatorii de pui recomandam Pollo Sexi, Texi, Mexi, o combinatie ce-ti ascute simturile. Sectiunea “peste” este reprezentata cu brio de o reteta exotica cu halibut. Acest peste oceanic plat are un file ferm si o aroma deosebita, desavarsita cu mango si ardei gras. De incercat neaparat. La capitolul peste cereti si “Orata Ritorno Style” (rasfat cu file de dorada cu unt, menta si dovlecel) sau “Salmone Al Funghi” (somon in sos de vin, garnisit cu ciuperci si capere). Gusturi inubliabile...
BACI ALLA CIOCCOLATA Intreaba cineva de desert? Un “DA” ferm pentru “torta de la casa”, fondantul de ciocolata sau cheesecake - toate facute in casa, cu textura rafinata, cremoasa, potrivit de dulce si consistenta. Fiindca ne dam in vant dupa toate sortimentele de Limoncello, am savurat fiecare strop din aceasta bautura care face bine atat stomacului, cat si spiritului. La vinuri va veti uita de vreo 2-3 ori, caci aveti de unde alege (de la Brunello di Montalcino Piccini la un Mouton Cadet de pe podgoriile Frantei).
MULTI ANI TRAIASCA! Cauta-ti prietenii carora sa le spui La Multi Ani si sarbatoreste cu cheltuiala moderata la Il Ritorno. Orice eveniment trattoria il trateaza personalizat. In functie de meniu, bauturile spirtoase si vinul pot fi aduse de acasa.
 Recomandari din meniul Trattoriei Il Ritorno: Antipasto Il Ritorno (milano, spinata, prosciutto, mozzarela, masline marinate, parmezan, carciofi; 23 lei) Gamberoni Il Ritorno (creveti sotati in Pernod, lamaie; 25 lei) Camembert Panne Con Melle (18 lei) Penne Alla Vodka (paste, prosciutto tras in unt, flambat cu vodka, sos rose; 20 lei) Fetucine Jambalaya (paste, carnati picanti, creveti, pui, ceapa, ardei gras, sos de rosii, pepperoncino; 22 lei) Insalta Il Ritorno (salata rucolla, salata iceberg, pere, alune de padure, sos gorgonzolla) Supa zilei (supa-crema de legume, supa de cartofi cu rozmarin, de vacuta; 7 lei) Peste: Exotic Halibut (halibut, mango, ardei gras, ulei de masline, E.V., vin alb; 48 lei) Vitello Il Ritorno (muschi de vita umplut cu prosciutto, spanac, branza brie, vin rosu; 39 lei) Tagliata Saporita (muschi de vita taiat felii, prosciutto, busuioc, rozmarin, salvie, vin alb; 39 lei) Pollo Sexi, Texi, Mexi (piept de pui, ceapa verde, ceapa rosie, ardei gras, sos soia; 19 lei) Torta De La Casa (10 lei); Fondant de ciocolata (13 lei); Tarta Con Melle / Tarta Con Fromaggio (8 lei) Bere Hofbrau nefiltrata (10 lei) Ceaiuri AlthausTea (Ruby Tuesday | Palm Beach | Rooibos Chocolatier) Vinuri romanesti: Cramele Recas, Vinarte, Halewood, Casa da Vino, Domeniul Coroanei Vinuri italienesti: Brunello di Montalcino Piccini, Amarone Della Valpolicella Masi, Chianti Selezione oro Riserva Vinuri frantuzesti: Pouilly Fume, Sancerre, Mouton Cadet Digestive: Limoncello, Grappa, Averna, Montenegro, Ramazotti.
Contact
• Adresa: str. Avram Iancu nr.32 • Localitate: Bucuresti • Judet: Bucuresti • Telefon: 021.313.07.21; 0727.550.877; 0723.480.504 • E-mail: • Site web: |
|
|
|
|