index / utile / Arta si folclor / altele

Asociatia Mesterilor Populari din Moldova
Cine suntem. Cum am aparut. De ce?
.jpg) Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova (AMPM) s-a înfiinţat oficial pe 4 martie 2004; însa, neoficial, ea exista de câţiva ani, urmare a interesului manifestat de meşterii şi creatorii populari din Moldova pentru răspândirea meşteşugurilor populare, a celor artistice în primul rând. Târgul organizat anual, la Sf. Parascheva, de Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi, a fost un bun prilej pentru aceştia de a se cunoaşte şi de a încerca să se asocieze într-un ONG care să le reprezinte cât mai bine interesele. Apoi, existenţa la Chişinău din 1992 a Uniunii Meşterilor Populari din Moldova (UMPM) şi desele solicitări de colaborare venite de acolo s-a constituit într-un al doilea factor determinant pentru apariţia AMPM. În sfârşit, un al treilea motiv ţine de valorile la care această asociaţie se raportează, anume la acelea izvorâte din rânduiala specifică satului arhaic, din permanenta raportare a ţăranului la natură, la pământ şi la cer, la Dumnezeul atoatevăzător şi atoateştiutor. Acestea sunt „cadrele” generale care au făcut posibilă apariţia unei astfel de asociaţii. Cei care au gândit-o nu sunt neapărat nişte nostalgici, însă ştiu că undeva în trecut noi am pierdut anumite valori care ne făceau viata mai întreagă, mai plină de omenie, bunăcuviinţă şi înţelepciune!
Valorile umane care ne reprezinta
Activitati si proiecte . Unde, cand , cum
.jpg) AMPM a organizat deja câteva manifestări în care s-a vădit din plin spiritul care o animă; astfel, la Casa Cărţii şi la Casa de Cultură a Municipiului Iaşi s-au organizat trei expoziţii personale ale unor creatori populari (Andrei Moruzov din Chişinau, Florin Cramariuc din Suceava şi Doina Juravle din Brodina-Suceava), precum şi una de grup, a unor meşteri lemnari din Fălticeni (Viorel Marian, Călin Dănilă şi Valentin Purdilă) şi a două împletitoare în sfoară din Iaşi (Silvia Cozmîncă şi Tatiana Harja).
·
2003
în octombrie, AMPM a fost coorganizator al celei de-a V-a ediţii a Târgului Meşterilor Populari din Moldova; tot cu acea ocazie, s-a editat şi primul număr din „Lada cu zestre”, revista asociaţiei; astăzi, am ajuns la al treilea număr;
· 2004
în decembrie, s-a organizat, în colaborare cu Facultatea de Chimie Industrială din Iaşi, „Moşu cu daruri”, un minitârg cu vânzare, care, din păcate, datorită locaţiei improprii, nu a avut succes; în schimb, de mare succes s-a bucurat o altă iniţiativă a asociaţiei noastre, anume iniţierea unui minitârg pe străvechea stradă Lăpuşneanu din Iaşi dedicat mărţişorului tradiţional; aceasta iniţiativă a fost susţinută cu mare entuziasm de Asociaţia „Al. Lăpuşneanu”, iniţiativa vizând şi readucerea în actualitate a sensurilor mai profunde pe care le presupunea purtarea mărţişorului; tot în colaborare cu Asociaţia „Lăpuşneanu” şi cu Fundaţia Bethany am organizat un Târg de Mici Meşteşugari cu ocazia zilei de 1 iunie, târg care s-a bucurat de un mare succes la copiii municipiului Iaşi, în special la cei din casele de copii (târgul a ajuns, în 2006, la a II-a ediţie);
· 2005
anual, în Basarabia şi în România, AMPM, în colaborare cu UMPM, organizează tabere de creaţie structurate pe o temă anume sau pe categorii de meşteşuguri (de ex., recent, în perioada 13-18 iunie 2005, a avut loc o astfel de tabără la Păltinoasa, jud. Suceava, iar în perioada 10-16 iulie 2005 a avut loc o alta la Ivancea, în Basarabia
· 2006
in luna iulie a avut loc a II-a ediţie a taberei de creaţie de la Păltinoasa, graţie creatorului popular Toader Ignătescu); de asemenea, AMPM a iniţiat şi organizat, în colaborare cu parteneri locali, târgurile de la Roman (august 2005, 2006) şi Piatra Neamţ (mai 2006); de asemnea Targul Mesterilor Populari de la Iasi.
 Conducerea AMPM încearcă mereu să dea o mână de ajutor membrilor ei, facilitându-le accesul la manifestări de profil din ţară şi din străinătate (în special în R. Moldova), oferindu-le, în măsura posibilităţilor şi a interesului manifestat, asistenţă şi literatură de specialitate. Desigur, acestea sunt numai câteva din acţiunile şi direcţiile pe care AMPM şi le-a asumat ca prioritare. De asemenea, AMPM este deschisă spre colaborare cu toţi aceia care ii împărtăşesc valorile şi viziunea, cu aceia care se simt legaţi de acest pământ şi de strămoşii din care ne tragem!
Prezent si viitor
Ar mai trebui adăugat că AMPM cuprinde acum circa 70 de membri cotizanţi, nu numai din Moldova, grupaţi pe meşteşugurile pe care le practică, cei mai mulţi fiind din domeniile prelucrarea lemnului şi încondeierea ouălor, apoi împletituri din sfoară, pănuşi şi nuiele, textile, măşti, ceramică, port popular şi podoabe, ouă brodate şi cu mărgele ş.a. Criteriile de acceptare în AMPM vizează în special păstrarea, în linii mari, a spiritului artei populare.
Contact
|
|
|